COMPANIE

FACTO ITOBOXO S.R.L. este una dintre companiile de top în domeniul confecţionării ambalajelor de lux din România şi Europa de Est. Compania a fost fondată în 1998 din iniţiativa unor investitori italieni, care au în spate o experienţă în industria ambalajelor încă din anii ’60.

Compania a început prin fabricarea de cutii din carton pentru industria de încălţăminte, extinzându-şi de-a lungul timpului producţia către ambalaje destinate altor sectoare merceologice, precum îmbrăcăminte, cosmetice, articole pentru cadouri, pielărie şi multe altele.

În urma investiţiilor considerabile în tehnologie şi know-how, a abilităţilor manageriale şi a profesionalismului întregii echipe, compania a evoluat constant de-a lungul anilor, oferind în acest moment clienţilor săi soluţii complete de ambalare a produselor acestora şi servicii de design şi logistică performante.


Servicii

DESIGN – Serviciile oferite clienţilor noştri se întind de la proiectarea grafică, la conceperea de prototipuri şi finalizând cu producerea în masă a diverselor articole pentru ambalat. Cutiile caşerate din carton pot fi fabricate într-o gamă largă de dimensiuni şi culori, cu posibilitatea personalizării cu sigle, texte, poze sau desene grafice. Pentru caşerare se pot utiliza diverse tipuri de hârtii cu finisaj mat, lucios, texturat sau chiar decorate cu gravuri aurite sau argintate aplicate prin serigrafie. Tipurile de produse fabricate cuprind toată gama de ambalaje, de la cutii individuale rigide din carton de legătorie (mucava), hârtie velină pentru ambalat şi până la cutii colective din carton ondulat.

LOGISTICĂ – FACTO ITOBOXO S.R.L. oferă soluţii flexibile de depozitare într-un spaţiu de peste 2.500 mp, ducând la îmbunătăţirea procesului de distribuţie în funcţie de nevoile clienţilor săi. Livrarea produselor fabricate se face în toată România şi nu numai, cu propriile camioane, unde este posibil, sau prin intermediul unor firme de logistică partenere. Va rugăm să nu ezitaţi să ne contactaţi pentru orice alte informaţii suplimentare.


EXTERNALIZARE

În urma parteneriatului încheiat cu o firmă italiană specializată în industria ambalajelor, am devenit furnizorii oficiali de ambalaje ai unor mari firme care deţin branduri consacrate în lumea modei şi care îşi desfac produsele în întreaga lume.

Toate acestea au fost posibile datorită menţinerii standardelor înalte de calitate ale produselor şi serviciilor oferite.


MEDIU

RESPECT PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Folosind materiale ca hârtia şi cartonul, suntem mereu preocupaţi de recuperarea şi reciclarea acestora. Deoarece suntem convinşi că natura trebuie protejată şi conservată, folosim pentru fabricarea ambalajelor materii prime obţinute prin reciclarea hârtiei şi cartonului.

Toate produsele noastre şi deşeurile rezultate în urma procesului de producţie pot fi reprocesate integral, fiind reintroduse în circuitul economic, reducând astfel impactul negativ asupra mediului înconjurător. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv avem colaborări cu firme autorizate şi specializate în colectarea, procesarea, reciclarea şi comercializarea deşeurilor refolosibile.

Facto ITOBOXO Timişoara - Producător ambalaje: cutii de pantofi, cămăşi, ambalaje colective

FACTO ITOBOXO S.R.L. – Calea Şagului, DN 59, km5 dreapta – 300410 Timişoara – România
Cod de Înregistrare Fiscală (V.A.T. Code): RO10755414

Termeni şi condițiiGDPR

Copyright © 2016-2018 FACTO ITOBOXO